Cozonac Treccia Russa, la masina de paine


  Salutare dragii mei! Sper că aţi avut sărbători cu bine. După cum ştiti eu mă urnesc o ţâră mai greu
dupa o pauză mai lungă, şi mai ales acum că e primăvară (deşi nu s-ar zice fiindcă la noi a nins ieri, iar azi a fost un frig groaznic şi vântul şi-a facut mendrele) şi parca timpul se scurteaza..
 Totuşi mă gândesc că răcoarea e prilej numai bun să pornim cuptorul, şi deşi la sarbatori am făcut nu mai puţin de 8 cozonaci,  4 păşti, un pascoşpan uriaş si cateva prajiturele (si nu, nu vă gândiţi că le-am mâncat noi pe toate:)) parcă tot aş mai manca o felie de cozonac cu umplutura din abundenţă. :)
   Cozonăcelul acesta l-am vazut la Laura Adamache şi m-am indrăgostit de el din prima clipă. Laura dragă, îţi mulţumesc pentru inspiratie.
  Găsiţi reţeta originala a pufoşeniei cu imagini din timpul preparării AICI.
 Eu am trait cu impresia ca am făcut fotografii in timpul preparării, însă căutand în disperare prin folderele din computer am realizat abia acum că la cât de agitată am fost în ziua în care am copt am uitat total de ele...


Aluat (pentru 2 cozonaci):
  • 800 g faina de grau (Dobrogea am folosit eu)
  • 300 ml lapte cald
  • 200 g zahar
  • 4 galbenusuri
  • 25 g drojdie proaspata
  • coaja de la o lamaie
  • coaja de la o portocala
  • 100 ml ulei de palmier/unt topit
  • 1/2 lgt sare
Umplutura pentru Treccia Russa
  • cacao
  • zahar
  • 1-2 lg ulei/unt moale
Umplutura cu nuci (ajunge pentru 2-3 cozonaci)
  • 500 g miez de nuca macinata
  • 50 g cacao (12% grasime)
  • 100 ml lapte caldut
  • 200 g zahar
  • 4 albusuri 
  • ..........................
  • 200 g rahat (optional)
  • 100 g stafide hidratate in rom (optional)
Pentru uns:
  • un galbenus de la un ou mediu
  • 1 lgt zahar 
  • 2 lg lapte

Cum procedezi: 
!!!!!Toate ingredientele trebuie sa aibe temperatura mediului ambiant cand le folosesti.
1. Inferbanti laptele si dizolvi zaharul in el, apoi il lasi sa se raceasca la temperatura camerei.
2. Pui in cuva masinii de paine laptele, drojdia sfaramata, galbenusurile si faina, sarea, setezi programul pentru aluat si lasi masina sa framante. Cand observi ca faina a fost inglobata total, torni uleiul/untul putin cate putin si lasi masina sa isi continue programul, iar la semnalul sonor adaugi coaja de portocala si cea de lamaie (la masina mea programul dureaza 80 minute, incluzand timpul de dospire).
3. Dupa ce a dospit imparti aluatul in doua bucati egale (pentru doi cozonaci).
4. Pe blatul de lucru uns cu putin ulei intinzi usor cu sucitorul o bucata de aluat (intr-un dreptunghi de aprox. 38 x40 cm). Ungi aluatul cu ulei/unt, presari zahar si pudrezi cacao deasupra si rulezi usor pana cand obtii un cilindru.
5. Taie unul din capetele cilindrului (6-7 cm) si da-l deoparte. Taie cilindrul pe verticala lasand o bucata de 6-7 cm la celalalt capat intacta. Rasucesti capatul ramas intact si impletesti cu grija aluatul, la extremitatea cealalta introdu si capatul de aluat dat deoparte. Uite aici un filmulet care arata exact modul de asamblare (minutul 5).



6. Pune cozonacul intr-o tava tapetata cu hartie de copt si lasa-l sa dospeasca intr-un loc ferit de curenti timp de 10-20 minute, apoi unge-l cu o pensula cu galbenusul amestecat cu zahar si lapte introdu-l in cuptorul preincalzit la 180 grade Celsius pentru 45 minute. Dupa ce il scoti il ungi cu putina apa cu zahar si il acoperi cu un prosop.

Pentru cel de-al doilea tip de cozonac am impartit aluatul in doua, am intins fiecare bucata, am repartizat al doilea tip de umplutura (pentru umplutura amesteci nuca macinata cu cacao, adaugi laptele cald in care ai dizolvat zaharul si albusurile si amesteci pana cand obtii o compozitie omogena) si am presarat stafide hidratate in rom si rahat turcesc taiat in bucatele mici apoi am rulat fiecare bucata si in final am rasucit cele doua bucati. Am pus impletitura in tava tapetata cu hartie de copt si am procedat ca si la cozonacul Treccia Russa, pasul 6.

Cu acelasi tip de aluat am facut si pascutele. :)


Daca nu ai masina de paine poti face aluatul si manual. 

1. Cerni faina de doua ori intr-un vas incapator si faci o adancitura in mijlocul acesteia.
2. Pregatesti in alt vas o maia din drojdie, laptele caldut, 2 lg faina si o lingurita de zahar si o lasi sa dospeasca 5-10 minute, apoi adaug-o in adancitura din faina.
3. Bate galbenusurile cu zaharul pana se deschid la culoare si toarna totul in adancitura din faina. Adaugi sarea (pe marginea adanciturii din faina) si amesteci cu o lingura pana inglobezi lichidul. Framanti apoi 10-20 minute aluatul si incorporezi treptat uleiul/untul. Acoperi vasul cu un prosop si lasi aluatul la dospit 60 minute intr-un loc caldut, ferit de curenti. Apoi preiei pasii 4, 5 si 6 enumerati anterior.
S-aveti spor si pofta la mancat!

P.S.
Am testat tinand o bucatica intr-o punga deschisa, la temperatura camerei si dupa 10 zile inca isi pastreaza prospetimea. :D


















Comentarii

Trimiteți un comentariu

Salutare! Iti multumesc pentru vizita! Comentariile sunt bine-venite. Daca te-au inspirat preparatele de pe acest blog te invit sa-mi trimiti o fotografie intr-un mesaj pe pagina de facebook a blogului (Biochimist la cratita) ori intr-un e-mail la biochimistlacratita@gmail.com.